Titlul cursului: ”My green world”
Destinația: Izmir, Turcia
Durata: 5 zile (22-26 aprilie 2024)
Participanți: prof. Carp Mădălina și prof. Nantu Dana
Obiectivele cursului:
- formarea unei atitudini prietenoase față de mediu, dovedite prin acțiuni clare;
- înțelegerea responsabilității față de mediu și a importanței sustenabilității;
- descoperirea importanței învățării în aer liber și a climatului în care se desfășoară parcursul educațional;
- implementarea sustenabilității și a învățării în aer liber;
- conștientizarea că schimbarea unui aspect din mediul înconjurător le afectează pe celelalte;
- menținerea unui stil de viață sustenabil și împărtășirea experienței cu ceilalți colegi.
Pe parcursul celor 5 zile, participanții au avut ocazia să redescopere frumusețea mediului înconjurător, să afle informații inedite despre plante, flori și animale și să deprindă strategii privind menținerea unui stil de viață sustenabil. Elevii s-au remarcat în cadrul atelierului de arte vizuale, unde au învățat arta marmorării, au confecționat recipiente pentru hrana păsărilor și au plantat pomi fructiferi în curtea școlii-gazdă.
De asemenea, atelierul muzical și cel de design au constituit prilej de cunoaștere și explorare a unei noi culturi, sporind curiozitatea tinerilor. Cursul a vizat creșterea gradului de conștientizare cu privire la responsabilitatea față de mediu, fiind o reală oportunitate pentru participanți, care sunt pregățiți să aplice metodele și strategiile nou dobândite.